Mulți spun simplu: „am muncit terenul zeci de ani, am plătit impozitul, e al meu”. În drept, lucrurile nu merg așa. Uzucapiunea există, dar nu e o scurtătură și nu iartă improvizația. Este un mecanism juridic prin care posesia de lungă durată poate duce la dobândirea proprietății, însă numai dacă acea posesie are calitățile cerute de lege și numai în regimul juridic potrivit. Codul civil definește posesia ca exercitarea în fapt a prerogativelor proprietății de către cel care stăpânește bunul și se comportă ca titular al dreptului; în același timp, legea spune limpede că numai posesia „utilă” produce efecte juridice.
Aici apare prima confuzie. Nu orice folosire a terenului înseamnă uzucapiune și nu orice trecere a timpului transformă un ocupant în proprietar. În regimul actual al Codului civil, uzucapiunea imobiliară are două forme. Prima este uzucapiunea extratabulară: dreptul poate fi înscris în cartea funciară în favoarea celui care a posedat imobilul timp de 10 ani, dacă proprietarul tabular a decedat sau și-a încetat existența, dacă în cartea funciară a fost înscrisă declarația de renunțare la proprietate ori dacă imobilul nu era înscris în nicio carte funciară. A doua este uzucapiunea tabulară: dreptul celui înscris fără cauză legitimă în cartea funciară nu mai poate fi contestat dacă a posedat imobilul cu bună-credință timp de 5 ani de la înregistrarea cererii de înscriere, iar posesia a fost neviciată.
O resto si pe aver rig
