Roșiile nu se hrănesc după ureche. O tufă poate arăta verde și totuși să ducă greu fructele. Poate avea flori multe, dar legare slabă. Poate primi apă și totuși să facă putregai apical, pentru că nu reușește să ducă suficient calciu în fruct. De aceea, fertilizarea trebuie gândită pe etape: după plantare, înainte de înflorire, la legarea fructelor, la creșterea roșiilor și la coacere.
Drojdia intră în acest program ca ajutor, nu ca bază. Ea nu este NPK, nu aduce cantități serioase de potasiu, calciu sau fosfor. Este mai degrabă o soluție de stimulare biologică, utilă pentru activitatea microbiană din sol și pentru pornirea plantelor, dacă este folosită corect. Dacă este folosită des, concentrat sau târziu, poate încurca mai mult decât ajută.
Prima fertilizare cu drojdie se face la 10–14 zile după plantarea roșiilor, nu în ziua plantării. Planta trebuie să se prindă, să pornească rădăcini noi și să arate creștere activă. Dacă o uzi cu drojdie imediat după plantare, într-un sol rece sau prea ud, câștigul este mic. Uneori chiar forțezi o plantă care încă nu s-a așezat.
Semnul bun este simplu: roșia stă dreaptă, frunzele noi sunt verzi, vârful crește, iar solul s-a încălzit. Ideal, temperatura solului să fie peste 15 grade Celsius. Sub acest prag, viața microbiană merge greu, rădăcinile lucrează lent, iar drojdia nu are mare efect.
O resto si pe aver rig
