În fiecare dimineață, la ora 04:30, înainte ca soarele să îndrăznească să lumineze câmpurile de grâu, Petre este deja în picioare. Nu are nevoie de alarmă; bătăturile din palme și durerea surdă din umeri sunt ceasul lui biologic. La 65 de ani, Petre nu este doar un fermier; este unul dintre ultimii gardieni ai pământului care mai lucrează cu furca și cu sudoarea frunții, într-o lume care a uitat gustul pâinii adevărate.
Astăzi însă, liniștea câmpului a fost spartă de o realizare dureroasă. Este ziua lui de naștere, iar singura urare pe care a primit-o a fost ecoul propriilor pași în hambarul gol.
„Nu m-am plâns niciodată de muncă, ci de uitare”
Povestea lui Petre este povestea a mii de fermieri care se trezesc singuri într-o lume ultra-tehnologizată. În timp ce noi comandăm mâncare prin aplicații cu un simplu click, oameni ca el luptă cu seceta, cu dăunătorii și cu prețurile care nu le acoperă nici măcar motorina pentru tractorul vechi.
O resto si pe aver rig
