Deși echipajele medicale au ajuns rapid la locul incidentului, bărbatul nu a mai putut fi salvat.
Primele informații arată că, în momentul tragediei, în zonă se aflau mai multe persoane. Victima ar fi trecut pe lângă un grup adunat pe strada Odessa, iar un conflict mai vechi cu unul dintre cei prezenți ar fi reizbucnit. Discuția s-a aprins rapid, iar tensiunile au degenerat într-un atac cu armă albă, petrecut chiar în plină stradă.
Bărbat de 50 de ani ucis pe o stradă din Brăila
Martorii au sunat imediat la 112, iar la fața locului au ajuns echipaje medicale și polițiști. Medicii au început manevrele de resuscitare, însă rănile suferite de bărbat au fost prea grave. Decesul a fost constatat înainte ca victima să poată fi transportată la spital.
Zona a fost izolată pentru cercetări, iar criminaliștii au început să ridice probe și să fixeze urmele de la fața locului. În paralel, polițiștii au început audierile pentru a înțelege cum s-a ajuns la atac.
Au fost chemați la declarații oamenii care se aflau la grătar, dar și locatari din apropiere, care ar fi putut vedea sau auzi momentele dinaintea agresiunii. Anchetatorii încearcă să stabilească succesiunea exactă a evenimentelor și să afle dacă vechiul conflict dintre victimă și agresor a fost motivul principal al atacului.
O resto si pe aver rig