M-am privit în oglindă: părul încâlcit, ochii roșii. În suflet însă, simțeam o ușurare profundă, de parcă cineva ar fi apăsat, în sfârșit, un buton de reset pentru viața mea.
Ușa s-a deschis brusc și Andreea a intrat plutind pe un aer de triumf, ca și cum tocmai își adjudecase un trofeu. În mână flutura o poșetă nou-nouță, lucioasă, cu eticheta încă agățată — semnul clar că nu îi aparținea.
— Te-ai trezit? — a rostit rece, fără urmă de compasiune. — Sper că ți-a trecut faza asta teatrală.
Am privit-o lung. I-am urmărit fiecare tremur al buzelor, fiecare zâmbet înțepenit, fiecare încordare de pe frunte. Dincolo de aroganță, se vedea clar panica. O adulmecam ca pe un miros vechi, cunoscut.
O resto si pe aver rig
