— E vie, moș Toni. Au vrut să o îngroape de vie.
Mariana se prăbuși pe patul de campanie ca și cum trupul i-ar fi cedat sub povara fricii. Moș Toni îi puse o cârpă umedă pe frunte, închise ușa și coborî glasul, încercând să nu o sperie mai tare.
— Dacă e adevărat ce spuneți, nu e o sperietură. E o infracțiune.
Iulian privi spre aleea cimitirului; mașina neagră se îndepărtase deja, iar el înțelese că pericolul abia începea.
Trebuia să se întoarcă la groapă.
Nu ca să termine o înmormântare.
Ci ca să șteargă o dovadă.
În timp ce Mariana își revenea, adăpostită în cabina lui moș Toni, Iulian luă din nou lopata. Așeză capacul spart așa cum putu și începu să acopere sicriul gol. Fiecare spadă de pământ părea mai grea decât cea dinainte: pământ peste lemn, pământ peste cuiele smulse, pământ peste o minciună abia descoperită.
Netezi suprafața cu dosul lopeții și așeză florile ieftine deasupra, ca și cum nimic nu s-ar fi schimbat.
O resto si pe aver rig
