În literatura fitoterapeutică europeană, materia vegetală numită Tiliae flos este descrisă ca inflorescența uscată întreagă de tei, iar axul inflorescenței poartă o bractee alungită, membranoasă, de culoare galben-verzuie. Cu alte cuvinte, când culegi flori de tei pentru uscare, nu rupe și nu arunca bracteea; ea se păstrează împreună cu florile.
Ce este, de fapt, bracteea
Bracteea este acea „frunzuliță” lunguiață, palidă, care pare lipită de codița buchetului de flori. Botanic, ea nu este același lucru cu frunzele mari, în formă de inimă, ale teiului. La genul Tilia, bracteea este o structură caracteristică, alungită, ca o limbă sau ca o paletă, parțial unită cu pedunculul inflorescenței. Studiile botanice o descriu ca o trăsătură unică și ușor de recunoscut a teilor.
Aceasta poate avea, în funcție de specie, aproximativ 5–15 cm lungime, este de obicei galben-verzuie și are aspect de frunză subțire. În natură, bracteea ajută și la evidențierea florilor, iar mai târziu contribuie la dispersarea fructelor, funcționând ca o mică aripioară purtată de vânt.
Greșeala pe care o fac mulți când culeg teiul
Cea mai frecventă greșeală este să culegi doar florile parfumate și să lași sau să arunci bracteea. Pentru ceaiul tradițional de tei, recoltarea corectă se face cu florile, codița și bracteea atașată, nu doar cu petalele.
Atenție însă: asta nu înseamnă că trebuie să rupi frunzele mari ale copacului. Frunzele mari, verzi, în formă de inimă, nu sunt bracteea. Pentru uscarea clasică se culeg inflorescențele: buchetul de flori plus bracteea subțire prinsă de codiță.
O resto si pe aver rig
