Astăzi m-am trezit mai devreme decât de obicei.
Nu pentru că aș fi dormit bine — la vârsta mea, somnul nu mai este niciodată adânc — ci pentru că ziua aceasta are o greutate aparte.
Astăzi am împlinit 103 ani.
Am rămas câteva clipe nemișcată în pat, ascultând liniștea casei. O liniște pe care am ajuns să o cunosc prea bine. Nu mai este liniștea odihnitoare a unei case pline de viață, ci liniștea unei case care a uitat să mai vorbească.
M-am ridicat încet. Fiecare mișcare îmi amintește de vârstă, de timp, de anii care au trecut fără să întrebe pe nimeni dacă sunt bineveniți.
Mi-am pus cele mai bune haine pe care le mai am. Nu pentru că aș avea unde să merg, ci pentru că încă mai cred că unele zile merită respectate.
Ziua mea de naștere este una dintre ele.
M-am așezat apoi pe marginea patului și am privit spre telefonul vechi de pe masă.
Un telefon simplu, cu fir, care a sunat cândva fără oprire.
O resto si pe aver rig
