L-a strâns la piept ca pe o comoară și a ieșit din prăvălie fără să mai spună nimic. În sat s-a făcut liniște când a trecut pe uliță. Oamenii nu o opreau. Doar se uitau. Unii cu milă. Alții cu neîncredere. Alții deja pregătiți să spună „ți-am zis eu”. Dar Maria nu mai avea loc pentru părerile lor. Avea doar loc pentru planul ei. În următoarele săptămâni, groapa a prins formă. Pereții au început să crească, rând peste rând de brazde așezate ca niște cărămizi verzi. Între ele băga pământ umed și îl bătea cu muchia hârlețului. Seara, când se lăsa frigul, intra în groapă și atingea pereții. Erau reci, dar solizi. Matei a început să nu mai întrebe când vine tata.
O resto si pe aver rig
