„Asta nu-i normal…”
„Parcă are o tonă.”
„Doamne, Maica Domnului…”
„Poate nu vrea să plece.”
Vlad s-a albit pe loc. Pentru prima oară de la maternitate, i-am văzut spaima în priviri.
„Atunci săpați aici și terminați odată!” a explodat el.
M-am întors spre el.
„Să terminăm odată?”
Și-a încleștat maxilarul.
„Mamă, nu începe.”
Și atunci am auzit-o.
O bătaie.
Slabă, ca o unghie zgâriind lemnul.
Mi-a înghețat sângele.
Nimeni nu a mai scos un cuvânt.
A urmat o a doua bătaie.
Și mai firavă.
Dar reală.
Preotului i-a alunecat mătănia din mână. O femeie a țipat. Am căzut în genunchi, lipită de sicriu.
„Deschideți-l!”
Vlad m-a înșfăcat de braț.
„Ai înnebunit.”
M-am smuls, cu o putere pe care nu știam că o mai am.
„Nu. Tu doar ai fost sigur că morții nu vorbesc.”
A făcut un pas înapoi.
Prea iute.
Prea brusc.
Și am înțeles.
„Deschideți sicriul!” am strigat.
Groparii s-au privit între ei. Costel, fost pompier, a scos un briceag din buzunar.
O resto si pe aver rig
