Drumul care a schimbat o presupunere
În fața imobilului, ferestrele vechi și ușile grele nu sugerau nicidecum o escapadă de weekend. Când l-am zărit coborând din mașină, Andrei avea doar rucsacul și o sacoșă voluminoasă. Nu avea undițele la el. A salutat portarul familiar, ca pe cineva cu care se vede des, și a intrat hotărât pe poarta de fier.
M-am apropiat nesigură, încercând să înțeleg ce se întâmplă. Portarul m-a întâmpinat politicos.
— Căutați pe cineva?
— Da… pe Andrei Ionescu.
— A, Andrei? Intrați, e în sala mare. Vine în fiecare sâmbătă.
O resto si pe aver rig
