— Da, — a răspuns Eliana cu o voce limpede și hotărâtă. Nu și-a coborât privirea.
— Mama ta m-a asigurat în scrisoare că ești o mireasă exemplară: vorbești trei limbi, cânți la pian și cunoști toate regulile etichetei.
Eliana a zâmbit pe jumătate, un zâmbet neașteptat în acel decor solemn.
— Mama mea, Înălțimea Voastră, fie se înșală, fie v-a indus în eroare. Nu am mai atins clapele pianului din copilărie. Când sunt singură, recit poezii cu patos, spun unii, și… nu știu deloc să mă prefac.
Șeicul și-a încruntat sprâncenele.
— Atunci care este rostul prezenței tale aici?
Eliana și-a ridicat bărbia, iar în ochii ei ardea o lumină pe care șeicul nu o mai văzuse de mult — o flacără a demnității.
O resto si pe aver rig
