Un zgomot de motor a rupt liniștea serii, iar Elena s-a ridicat speriată de la masă.
Nu primea aproape niciodată vizitatori, cu atât mai puțin după lăsarea întunericului.
Farurile unei dube negre au luminat pentru câteva secunde gardul vechi al casei, apoi motorul s-a oprit.
Elena a rămas nemișcată în prag, cu cana de ceai încă în mână.
Din mașină a coborât un bărbat elegant, ținând o umbrelă mare deasupra capului. În urma lui au apărut patru tinere îmbrăcate frumos, care priveau spre casă cu ochii plini de lacrimi.
Femeia a clipit nedumerită.
Nu le recunoștea.
Până când una dintre ele a făcut un pas înainte și a strigat:
— Mamă Elena!
Cana i-a scăpat din mână și s-a spart de podea.
În aceeași clipă, fata a alergat spre ea și a cuprins-o într-o îmbrățișare puternică.
Atunci Elena a înțeles.
Erau ele.
Copilele pe care le crescuse când nimeni altcineva nu le voise.
Doar că acum nu mai erau fetițele slabe și speriate de altădată.
Erau femei.
O resto si pe aver rig
