Nu mai eram femeia care își cere iertare, care explică la nesfârșit sau îndulcește lucrurile doar ca să nu supere pe nimeni.
Andrei, am rostit încet, stai jos.
Amândoi m-au privit uimiți. Ioana și-a încrucișat brațele, în timp ce Andrei a rămas încordat, cu nervii la vedere.
Te sprijin de ani întregi. Când a fost avansul pentru apartament, am rupt din economii. La mașină, am tăcut și am trecut peste. Când nu v-ați încadrat la vacanță, ați completat din banii mei. Nu spuneam nimic. Doar făceam.
Dar tu ești mama mea!, a izbucnit el. Asta fac mamele!
Nu, am răspuns fără să ridic tonul. Mamele cresc copii. Nu îi întrețin la nesfârșit.
S-a lăsat o liniște grea. Se auzea doar ceasul din bucătărie, ticăind răbdător.
Știi ce n-am avut eu niciodată?, am continuat după o clipă. O haină nouă purtată fără vinovăție. O vacanță. Ziua în care pot spune: și eu contez.
O resto si pe aver rig
