De trei ani spăl podelele liceului în care alții predau. Am 58 de ani și port un halat albastru, decolorat de atâtea spălări. Nimeni de acolo nu știa cine am fost eu cu adevărat. Mâinile mele sunt crăpate de la detergent și de la clor. Le ascund în buzunarele halatului când trec elevii pe lângă mine. Mi-e rușine de ele, deși muncesc cinstit. Domnul profesor Cosmin e tânăr, mereu la costum, mereu cu nasul pe sus. Pe mine mă striga „femeia cu mopul”. În fața copiilor.

Într-o lume în care adesea uităm să apreciem munca celor din jur, povestea Marioarei ne amintește de valoarea și demnitatea fiecărei persoane, indiferent de rolul pe care îl joacă. La 58 de ani, după o carieră de 25 de ani ca profesoară de matematică, Marioara se regăsește spălând podelele unui liceu din Slatina. Această transformare dramatică a vieții ei ne oferă o privire profundă asupra sacrificiilor, a iubirii și a puterii de a nu renunța la sine.

O viață dedicată educației
Marioara a fost profesoară de matematică timp de douăzeci și cinci de ani, dedicându-se elevilor săi cu pasiune. A participat la olimpiade județene și a petrecut ore întregi cu copiii, ajutându-i să înțeleagă conceptele matematice. Își amintește cu nostalgie de mirosul de cretă și de momentele petrecute alături de soțul ei, Ilie, care o susținea în tot ceea ce făcea.

O schimbare bruscă în viață
Viața Marioarei s-a schimbat dramatic când soțul ei a suferit un accident vascular, necesitând îngrijire permanentă. Decizia de a renunța la cariera sa pentru a-l îngriji pe Ilie a fost una grea, dar a simțit că nu poate lăsa omul pe care l-a iubit timp de patruzeci de ani între străini. Așa că, timp de doisprezece ani, a fost alături de el, dedicându-se complet îngrijirii lui.

O resto si pe aver rig