O văd și acum, clar, ca și cum aș fi din nou acolo, îmbrăcată în rochie, cu pașii grei și respirația prinsă între coaste.
Nu era fericită. Nici măcar neutră. Pe chipul ei stătea o jenă adâncă, apăsătoare, ca o umbră pe care nu o poți convinge să plece. O rușine care îi crispa trăsăturile și îi cobora privirea, de parcă i-ar fi fost mai ușor să dispară decât să accepte ceea ce urma.
Iar totul, în mintea ei, se întâmpla din cauza soțului meu, Jordan.
O resto si pe aver rig
