Începutul sfârșitului pe care nu l-am ales
Nu am ales singurătatea. Singurătatea m-a ales pe mine. După 12 ani de căsnicie, într-o seară obișnuită, totul s-a terminat fără dramă, fără strigăte, fără scene spectaculoase. Doar cu o propoziție rece: „Nu mai funcționează.” Și uneori, asta e tot ce este nevoie ca o viață întreagă să se prăbușească. El a plecat. Nu imediat cu scandal, ci încet. Ca o umbră care se retrage dintr-o cameră luminată. Și apoi a rămas liniștea.

Primele zile ale singurătății

La început, am crezut că nu voi rezista. Casa era prea mare. Prea tăcută. Prea goală. Fiecare sunet părea amplificat: ceasul de perete, frigiderul, pașii mei. Prietenii mă întrebau: „Ești bine?” Și eu spuneam că da, dar adevărul era că nu știam încă cine sunt fără „noi”.

O resto si pe aver rig