Ciupercile Pleurotus sunt o afacere profitabilă, cu costuri relativ reduse și o cerere din ce în ce mai mare pe piață. Aceste ciuperci, numite și lignicole sau xilofage, se dezvoltă în tufe sau manunchiuri și se hrănesc cu lemn. Dacă vrei să afli cum poți cultiva ciupercile Pleurotus și să obții o producție de succes, citește mai departe acest ghid complet.
Unde Creștem Ciupercile Pleurotus și Cât Costă o Ciupercărie?
Cultivarea ciupercilor Pleurotus are loc într-un spațiu închis, izolat, dotat cu toate utilitățile necesare pentru a asigura un microclimat optim.
Pentru o afacere medie este recomandată utilizarea a două hale de aproximativ 120 mp fiecare, cu o înălțime de 3,5 – 4 m. Pe lângă acestea, sunt necesare și anexele:
Spațiu pentru pregătirea substratului,
Zonă pentru dezinfectare și însămânțare,
Cameră pentru incubare,
Spațiu frigorific,
Cameră de ambalare și expediere,
Vestiar și depozit pentru materiale.
Costurile pentru o astfel de afacere variază între 50.000 și 200.000 de euro, în funcție de suprafață și gradul de automatizare. Dacă vrei doar o ciupercărie mică, pentru consum propriu, poți începe cu o investiție între 5.000 și 10.000 de euro.
Etapele Cultivării Ciupercilor Pleurotus
Pentru a obține o producție optimă, este necesar să respecți cele 4 etape esențiale ale culturii:
Stabilirea substratului nutritiv – rețeta compostului
Însămânțarea cu miceliu
Incubarea
Fructificarea și recoltarea ciupercilor
1. Stabilirea Substratului Nutritiv – Rețeta Compostului
Substratul nutritiv pentru Pleurotus trebuie pregătit cu atenție, deoarece ciupercile se dezvoltă pe materiale celulozice precum paie, rumeguș sau talaș. Acestea trebuie mărunțite dacă depășesc 3-4 cm și să aibă o umiditate ridicată (100%).
Pentru un substrat de calitate, se adaugă materii auxiliare precum:
Șroturi,
Tărâțe,
Colți de malț,
Creta furajeră (4%) sau ipsos (3%) pentru reglarea pH-ului,
Apă de var (1-2%).
Selecția materiei prime: Alegeți paie provenite din cereale (grâu, orz) curate, uscate și fără urme de mucegai sau putregai. Paiele de calitate trebuie să aibă o culoare galben-aurie uniformă și să nu emane miros de mucegai. Dacă folosiți rumeguș, acesta trebuie să provină de la lemn de esență tare (foioase, ex. fag, plop) și să fie curat, fără coajă sau impurități. Rumegușul de foioase are compoziția optimă pentru Pleurotus însă are un conținut mai scăzut de azot, motiv pentru care uneori se adaugă suplimente nutritive (tărâțe de grâu, făină de soia etc.) pentru sporirea producției
Totuși, începătorilor li se recomandă să evite aditivii pe primele cicluri, deoarece cresc riscul de contaminare
În concluzie, materia primă ideală este paiele (simplu de pregătit), iar rumegușul poate fi utilizat dacă este corect tratat și manipulat.
Tocarea și hidratarea: Mărunțiți paiele la o lungime de aproximativ 5–10 cm pentru a îmbunătăți compactarea și colonizarea lor de către miceliu. Tocarea se poate face cu un tocător de paie sau chiar manual (foarfecă, cuțit) pentru cantități mici. După tocare, umeziți paiele cu apă curată până ating o umiditate de ~65–70% (substratul trebuie să fie umed la atingere, iar dacă strângeți în pumn un pumn de paie, să se scurgă doar câteva picături, nu un șuvoi). Această umiditate inițială este crucială pentru a asigura dezvoltarea miceliului în substrat. Rumegușul (mai ales dacă este uscat) necesită de asemenea hidratare prealabilă; dacă folosiți pelete de rumeguș comprimat, acestea se pot hidrata ușor prin adăugarea de apă fierbinte, peletele umflându-se și dezagregându-se într-un substrat fibros optim.
Tratarea termică (pasteurizarea/sterilizarea): După pregătirea substratului, urmează eliminarea competitorilor biologici (mucegaiuri, bacterii) prin tratare termică. În sistem gospodăresc, cea mai la îndemână metodă este pasteurizarea cu apă fierbinte. Procedați astfel pentru paie: introduceți paiele umectate într-un recipient mare (butoi metalic, oală de 50–100 L etc.), acoperiți-le complet cu apă încălzită la ~70–80°C și mențineți această temperatură timp de 2–3 ore (puteți realiza acest lucru fie prin fierberea lentă a apei cu paiele înăuntru, fie turnând apă clocotită peste paie și izolând termic recipientul). O alternativă este fierberea propriu-zisă a paielor la 100°C timp de ~1 oră însă atenție ca fierberea să nu continue excesiv deoarece poate descompune nutrienții substratului. După tratamentul termic, paiele pasteurizate se scurg bine: lăsați-le la răcit într-o sită sau pe o pânză, ~6-8 ore, până când ajung la temperatura camerei (20–25°C) și la o umiditate ușor scăzută (să nu picure apă din ele)
Pentru rumeguș, tratamentul diferă ușor: dacă folosiți rumeguș sub formă de pelete presate, puteți aplica o metodă similară de opărire cu apă fierbinte (turnați apă clocotită peste pelete într-un recipient izolant și lăsați 2–3 ore). Peletele, fiind deja parțial sterilizate prin procesul lor de fabricație, vor absorbi apa și se vor steriliza suplimentar prin această opărire. Dacă folosiți rumeguș liber (nepeletizat) și mai ales dacă doriți să adăugați și suplimente nutritive (tărâțe, șrot), este indicată sterilizarea în autoclavă sau o oală sub presiune (la ~121°C, 1–2 ore), deoarece rumegușul simplu are risc mai mare de contaminare decât paiele. Însă sterilizarea la aceste temperaturi înalte nu este mereu posibilă în gospodăr
O resto si pe aver rig
