Judecătorul Victor Marinescu a țâșnit în picioare atât de brusc, încât scaunul s-a răsturnat peste podea în spatele lui.
Pentru o clipă nu mai era judecător.
În fața tuturor, era doar un tată care își vedea fiica prăbușită într-o baltă de sânge.
— Chemați ambulanța! ACUM! a izbucnit el, cu vocea spartă.
În sală s-a făcut o liniște înfiorătoare.
Mariana a făcut un pas înapoi, palidă ca varul.
— Eu… eu n-am vrut…, a bâiguit.
Dar nimeni nu o mai asculta.
Paznicii au apucat-o imediat de brațe, fără să-i mai dea timp să se dezmeticească.
Eu abia mai reușeam să trag aer în piept.
Durerea venea peste mine în valuri grele, fără răgaz.
Îi simțeam umezeala caldă scurgându-se sub mine, iar o frică animalică îmi strângea pieptul până la sufocare.
O resto si pe aver rig
