Doar îi mângâia părul înțepenit de fixativ și pătat de sânge uscat, ca și cum ar fi vrut să se convingă, atingere cu atingere, că încă respiră.
Nu-l mai văzusem niciodată așa. În toți anii căsniciei noastre fusese rece, arogant, convins că banii repară orice spărtură. Dar în noaptea aceea era un om frânt.
— Cine a făcut asta? a întrebat, abia auzit.
Sofia tremura.
— Mama lui Andrei…
Maxilarul lui Alexandru s-a încordat, iar vena de la tâmplă i s-a umflat.
— Și el a stat și s-a uitat?
Fiica mea a închis ochii. A fost de ajuns.
Alexandru s-a ridicat brusc și a început să se plimbe prin sufragerie, cu pași scurți, agitați, ca un animal rănit.
— Sunăm la poliție, am spus pe loc.
Sofia mi-a prins mâna cu disperare.
— Mamă, mi-au spus că au oameni peste tot… că, dacă vorbesc, o să mă distrugă.
Alexandru s-a întors spre ea.
— Uită-te la mine.
Vocea lui era calmă. Prea calmă.
— Nimeni nu mai pune mâna pe tine vreodată. Ai înțeles?
O resto si pe aver rig
