Uneori, spune ea, până și un simplu „la mulți ani” părea imposibil de rostit.
De atunci, în viața ei n-a mai apărut niciun alt bărbat. Nu din lipsă de ocazii, ci dintr-un amestec de memorie și teamă: amintirile încă dor, iar frica de a retrăi aceeași rană apasă mai tare decât dorința de a o lua de la capăt.
Și, pe nesimțite, a început să observe ceva ce nu se vede în poze și nu se măsoară în zile: singurătatea schimbă omul din interior. Nu spectaculos. Nu într-o singură noapte. Ci în detalii mici, repetate, care se adună.
O liniște care schimbă totul
La început, era doar tăcerea din casă. Apoi, tăcerea a prins rădăcini în gesturi: a început să vorbească singură, ca și cum ar umple un gol cu propriile replici. A început să evite comunicarea — mai ales cu bărbații. Chiar și la serviciu, spune că își calculează pașii ca să nu ajungă în conversații inutile.
O resto si pe aver rig
