Ca să nu înnebunesc, pun cap la cap momentele — de la primul gest mărunt până la vorbele care au deschis ușa spre o realitate pe care nu o bănuiam.
Era după apus. În aer plutea acea ora albastră care estompează sunetele și netezește colțurile zilei. Terminam vasele, cu mâinile încălzite de apă, și ștergeam mecanic blatul, cu mintea suspendată undeva între „to do”-ul de mâine și oboseala de azi. Nimic ieșit din comun, doar rutina de mijloc de săptămână.
O resto si pe aver rig
