N-am apucat să rostesc nimic.
Rodica a pășit încet, măsurat, parcă dorind să prelungească clipa. Ochii ei mă percheziționau din cap până-n picioare, dar nu cu grijă — cu dispreț.
„Iar ai întârziat”, a spus, tăiosă.
Am făcut din umeri, încercând să par obosită, la fel cum o făcea Violeta de obicei.
„Am avut treabă.”
O resto si pe aver rig
