Uneori, cei mai puternici oameni sunt cei care duc lupte pe care ceilalți nu le pot vedea. Există dureri care nu fac zgomot, frici care nu cer atenție și speranțe care trăiesc doar în tăcere.
Într-un spital mare dintr-un oraș aglomerat, viața curgea în ritmul ei obișnuit: pași grăbiți pe holuri, lumini reci, monitoare care bipăiau constant și uși care se deschideau și se închideau fără oprire.
Dar în camera 312, timpul părea că s-a oprit.
Acolo se afla un suflet curajos.
Un om care nu mai număra zilele, ci momentele.
Momentele în care durerea devenea mai ușor de suportat.
Momentele în care respirația era mai puțin grea.
Momentele în care cineva îi strângea mâna și îi amintea că nu este singur.
Nu era o luptă ușoară.
Nimeni nu ar fi spus că este ușoară.
Dar în ochii acestui om exista ceva ce nu putea fi stins: dorința de a merge mai departe.
O resto si pe aver rig
