Strângeam buchetul atât de tare, încât tulpinile aproape cedau sub degete.
În sală, se auzeau doar șoapte.
Unii invitați își fereau privirea. Alții mă priveau fix, cu aceeași curiozitate rece cu care te uiți la un accident pe marginea drumului.
Preotul își dregea vocea, nesigur, căutând parcă un început potrivit.
Iar mama… mama stătea dreaptă, cu mâinile împreunate, jucând rolul victimei.
Atunci am simțit ceva ce nu trăisem până atunci.
O resto si pe aver rig
