O dimineață care părea obișnuită
Există momente în viață care împart timpul în două.
Un „înainte” și un „după”.
Pentru mine, acel moment a venit într-o dimineață obișnuită de marți.
Nu era nimic special la ziua aceea.
M-am trezit devreme.
Mi-am făcut cafeaua.
Am deschis fereastra și am privit cerul.
Soarele răsărea liniștit peste oraș, iar oamenii își începeau rutina obișnuită.
Nu aveam de unde să știu că, peste câteva ore, viața mea urma să se schimbe pentru totdeauna.
Totul începuse cu niște simptome aparent banale.
Oboseală.
Dureri care veneau și plecau.
Lipsa poftei de mâncare.
Am pus totul pe seama stresului.
Ca mulți alți oameni.
Mi-am spus că am nevoie doar de odihnă.
Că trece.
Că nu este nimic grav.
Dar săptămânile au trecut.
Apoi lunile.
Și corpul meu continua să îmi transmită că ceva nu este în regulă.
Primele semne pe care le-am ignorat
La început a fost doar oboseala.
Mă trezeam obosită.
Mergeam la culcare obosită.
În unele zile, simplul fapt de a urca scările părea un efort uriaș.
O resto si pe aver rig
