Am ajuns la fratele meu, Vlad, cu puțin înainte de ivirea zorilor.
Nu a pus nicio întrebare.
M-a privit o clipă, a văzut copilul strâns la pieptul meu și valiza sprijinită de tocul ușii, apoi a deschis larg.
— Intră.
Abia atunci mi s-au înmuiat genunchii și am început să plâng.
Nu plângeam pentru divorț.
Nu pentru căsnicie.
Plângeam pentru că, după ani lungi în care m-am ținut dreaptă, cineva, printr-un gest simplu, m-a întrebat dacă sunt bine.
În zilele următoare, am început să adun tot ce ascunsesem sub covorul fricii și al rușinii.
Mesaje.
Fotografii.
Extrase.
Dovezi clare că banii moșteniți de la tatăl meu se topiseră în renovarea vilei familiei lui Călin.
O resto si pe aver rig
