Cu câteva luni în urmă, o femeie de 64 de ani s-a așezat în fața mea. Nu adusese analize, nu se plângea de o suferință trupească. A rostit însă o frază care a oprit totul în loc:
“Doctora… me estoy muriendo. Y no es por una enfermedad del cuerpo.”
A izbucnit în plâns, apoi a șoptit ceva ce am auzit de prea multe ori, dar nu devine niciodată mai ușor:
“Las personas que más amó, las mismas en las que confió durante toda su vida, la estaban destruyendo lentamente.”
Povestea ei nu este o excepție. Tot mai des, după 60 de ani, ajung la cabinet oameni cu anxietate, depresie, insomnie, epuizare cronică și chiar boli somatice a căror origine nu stă într-un virus sau într-un organ, ci în relații care consumă, nu hrănesc.
După 60 de ani, inima devine mai expusă
Înaintarea în vârstă aduce schimbări reale în felul în care gândim și simțim. Crește toleranța, iar capacitatea de a pune limite sănătoase scade. Mulți preferă armonia în locul conflictului și caută „să fie pace”.
O resto si pe aver rig
