Maria și-a șters colțul ochilor cu dosul palmei și a lăsat un zâmbet mic să-i înmoaie chipul, ca o promisiune că toate grijile s-au risipit pentru o clipă.
— Mi-ai arătat că o femeie săracă poate crește o fată care schimbă vieți.
Andreea n-a mai rostit niciun cuvânt.
A cuprins-o în brațe chiar acolo, în fața spitalului, printre ambulanțe care intrau și ieșeau, pași grăbiți și zumzetul orașului ce nu-și oprea niciodată respirația.
Privită din afară, era doar o doctoriță care își strângea mama la piept, o scenă obișnuită pentru trecători.
Dar pentru Maria, îmbrățișarea aceea era mărturia vie că toate nopțile fără somn, toate umilințele tăcute și palmele crăpate de muncă au avut un rost.
Drumul fusese anevoios, cu hopuri care păreau de netrecut.
Și totuși o purtase exact unde trebuia.
La fata ei.
La doctorița ei.
O resto si pe aver rig
